Ce observi mai repede: design-ul bun sau design-ul prost? Dacă te-am ruga să dai exemple de fiecare din cele două feluri de design, care îți vine mai rapid pe vârful limbii?
Răspuns probabil: îți vei aminti mai degrabă de design-ul prost.
E normal. Pentru că design-ul bun ne îndeplinește atât de bine nevoile, încât nici nu îl analizezi – e aproape invizibil.
Pe de altă parte, design-ul prost este atât de enervant, încât parcă se laudă cu lipsurile sale – serios, cât de enervant este să ai un videocall pe un laptop unde camera este plasată la nivelul tastaturii? Cine vrea ca restul participanților să îi vadă degetele mijlocii mișcându-se ritmic?!
Exact cu asta se ocupă Don Norman, cercetător, profesor și autor, recunoscut pentru expertiza sa în design, utilitate și științe cognitive: Don Norman știe ce definește design-ul bun și care sunt atributele acestuia.
Cu puțin noroc am preluat și noi puțin din expertiza lui.
Descoperă și înțelege
Design-ul bun are un scop simplu: să servească utilizatorul.
Astfel un obiect trebuie să răspundă clar și din start la întrebările:
- UNDE se folosește: în ce context ai nevoie de el – la muncă, în bucătărie, în parc.
- CUM se folosește: îl bagi în priză, merge pe baterii, are nevoie de încărcare.
- CE face: amestecă, cântă, calcă, îți arată filme, etc.
ȘI! Un obiect trebuie să fie ușor de înțeles ca utilizare efectivă. Dacă are prea multe setări, butoane și alte bazaconii, atunci obiectul devine prea complex și deci neutilizabil (între noi fie vorba, cam câte setări de la mașina ta de spălat folosești?).
Un design bun trebuie să îți comunice:
- Ce poți face cu obiectul respectiv: cum îți face viața mai ușoară.
- Ce urmează să se întâmple dacă faci o anumită acțiune: ce are loc dacă apeși pe un buton sau bagi chestia în priză.
Un designER bun se va gândi nu numai la cazurile în care lucrurile merge bine ci și la cele în care lucrurile o iau pe arătură. Imaginează-ți toate cazurile în care un obiect poate fi folosit greșit și totuși acesta nu izbucnește în flăcări.
Design-ul bun se bazează pe interacțiune (ideal fără flăcări), iar această interacțiune are și ea o serie de principii fundamentale care o fac plăcută și nu un motiv de frustare.
Principiile fundamentale ale interacțiunii:
- Utilizare: care sunt proprietățile unui obiect și care sunt modurile în care el poate fi folosit. Dacă ne uităm la un scaun: este drept, este stabil, este confortabil, mă pot așeza pe el, mă pot cocoța pe el pentru a ajunge la rafturile de sus, îl pot folosi ca mijloc de transport prin casă, etc.
Sursă imagine: https://www.dewittptwellness.com/ - Semnalizare: acele semne ne arată care acțiuni sunt posibile și cum trebuie efectuate. De câte ori nu te-ai trezit împingând cu forță într-o ușă pe care scria mic de tot ”Trage”?
Sursă imagine: https://www.securitysafetyproducts.co.uk/ - Relaționare: se bazează pe mapare – folosirea corespondenței spațiale dintre aspectul comenzilor și dispozitivele controlate. Sună pompos? Mai simplu: imaginează-ți o plită și butoanele care controlează elementele fierbinți. Vezi mai jos imaginea și vezi dacă ai putea fi un designer bun.
- Feedback: comunicare rezultatelor unei acțiuni. Chiar și când tastez acest text, eu fac o acțiune: apăs pe taste și imediat apare și rezultatul – literele pe care le scriu aici. Orice întârziere între acțiune și rezultat riscă să frusteze utilizatorul și să îl facă să renunțe. Știi cum este să dai click pe un buton și să nu se întâmple nimic. Dacă nu apare un mesaj explicativ, vei pleca de acolo repede de tot.
- Modele conceptuale: cunoști probabil instrucțiunile de asamblare IKEA. Sunt modele excelente ale simplificării modului în care un obiect funcționează bazate pe modele conceptuale – esența acțiunilor.
TLDR: design-ul simplu și eficient este mult mai complex decât pare la prima vedere. Și nici măcar nu am ajuns încă în profunzimea lui serioasă!
TO BE CONTINUED