Mai ții minte orele de desen din școala generală? Orele în care învățai despre culori complementare și trebuia sa desenezi un cerc cu principalele culori și te uitai cu groază cum acuarele ”curgeau” între nuanțele închise și deschise?
Ei bine, astăzi vom vorbi despre cum culorile (da, este cacofonie – avem și un contor la finalul articolului cu toate cacofoniile) interacționează între ele.
Ce este culoarea?
Culoarea este pur și simplu lumina care stimulează fotoreceptorii ochiului uman. Ce percepem noi ca fiind culori diferite este de fapt lungimea de undă a luminii care este reflectată de diverse obiecte în funcție de rata lor de absorbție a luminii, de spectrul de emisii și mulți alți factori pe care probabil i-ai învăța la orele de fizică.
Însă noi astăzi facem ora de desen!
Așa, și care e faza cu culoarea?
Mai știi când am vorbit despre design și despre cum design-ul cu adevărat bun este invizibil? Cam așa stau lucurile și cu culorile: bine ”potrivite” ele fac treaba a sute de cuvinte. Prost ”potrivite”, ele gonesc privitorul cu un băț cromatic.
Intuitiv tu știi deja care sunt culorile care se potrivesc DAR în spatele acestor ”potriviri” există o întreagă teorie.
Teoria a fost inițial ”cimentată” de către Johannes Itten. Itten a fost un artist, teoritician al artei și profesor la școala Bauhaus din Weimar (școală definită de unificarea mijloacelor de producție industrială cu o viziune artistică – forme cu fond).
Culoarea și Itten: constrastele și complementarele
Uită-te puțin la Itten mai jos.
Pe de-o parte, Itten își punea studenții să deseneze după marile picturi ale lumii și ieșea foarte dramatic din încăpere în momentul în care studenții desenau ce vedeau în loc să fie cuprinși de emoție.
Pe de altă parte, Itten era și foarte grijuliu cu fiecare student în parte și dorea să le stimuleze creativitatea și încrederea de sine. Scopul lui era să ofere studenților toate informațiile teoretice necesare pentru a-și atinge adevăratul potențial artistic.
”Cine vrea să devină un maestru al culorii, trebuie să vadă, să simtă și să trăiască fiecare culoare indiviuală în toate combinațiile sale infinite cu toate celelalte culori. Culorile au abilitatea mistică pentru expresie spirituală, fără a fi legate de obiecte”.
Omul lua culorile foarte serios. A fost printre primii care a organizat contrastele cromatice și le-a folosit ca strategii armonioase de culoare. În cartea sa, ”Elementele culorii”, domnul Itten definește 7 contraste cromatice.
Contrastul culorilor pure: cel mai ușor de identificat contrast este cel dintre nuanțe diferite. Intensitatea contrastului se reduce pe măsură ce nuanțele se îndepărteaza de culorile primare – cu cât ești mai departe de roșu pur, cu atât contrastul va fi mai puțin intens.
Contrastul clar/obscur: ”sunt la fel de diferiți ca noaptea și ziua”. E un motiv pentru care expresia asta rezonează atât de bine. Cele mai puternice expresii de lumină și întuneric sunt alb și negru.
Contrastul cald/rece: cum poți transmite jocurile de umbră și lumină, diferitele densități sau distanța/apropierea? Simplu! Cu un contrast între cald și rece!
Contrastul culorilor complementare: cum știi că două culori sunt armonioase? Simplu! Dacă amestecul lor este un gri neutru, atunci avem culori complementare!
Contrast simultan: obținut când așezăm griuri colorate lângă culori saturate. Griul colorat este (cum probabil ai intuit) un gri în care am adăugat o culoare. Griul devine astfel complementara culorii de lângă. De asemenea, aici intră și culorile opuse care, așezate una lângă alta, creează iluzia de vibrații sau de umbre.
Contrastul de calitate: generat de diferențe în gradul de puritate al unei culori – este contrastul dintre culorile pure, intense și cele șterse, mai diluate.
Constrastul de cantitate: cunoscut și ca contrastul între mult și puțin, mare și mic; implică zonele relative a 2 sau mai multe pete de culoare.
Trompe-l’œil: hai să ne jucăm
Teoria ca teoria dar dacă vrei să petreci câteva minute înșelându-ți privirea, atunci fă cunoștință cu Josef Albers. Dacă Itten a definit contrastele dintre culori, Albers a explorat interacțiunile cromatice.
Artist, profesor, pictor și teoretician al curentului abstract, Josef Albers a publicat în 1963 ”Interaction of Color” – un experiment vizual care înșală constant privirea cititorului, studiază sistemele de culori și oferă o înțelegere eficientă a acestora.
Culoarea este relativă: o culoare are mai multe fețe și poate înșela ochiul. Uită-te atent mai jos.
Dreptunghiul interior violet este de aceeași culoare dar bucata superioară este percepută ca fiind de aceeași culoare ca cea fundalului violet de jos.
Efectul Bezold: un amestec optic folosit în impresionism. Culoarea este aplicată în așa fel încât să fie percepută ca fiind amestecată atunci când este privită de la distanță.
Roșu pe fundal negru pare mult mai închis decât roșu pe fundal alb.
Transparența culorilor: amestecând nuanțe de culori opuse sau apropiate obținem efectul de transparență falsă.
