Când spui ”de aur” deja te gândești la ceva victorios, la primul loc, la premium. Secțiunea de aur este modul naturii de a se felicita singură pentru alegerile făcute și, între noi fie vorba, de a se da rotundă.
Secțiunea de aur este o proporție matematică ce apare cam peste tot în natură – trebuie doar să știi să fii atent. Folosită în design, ea creează compoziții care arată bine și care gâdilă plăcut privirea fără să îți dai seama exact de ce.
Ce este secțiunea de aur?
Secțiunea de aur/proporția de aur/proporția divină sau, mai sec, litera grecească Phi apare atunci când o linie este tăiată în două, iar partea cea mai lungă (a) împărțită la partea cea mai mică (b) este egală cu a+b/a și egală cu 1.618șioinfinitatedezecimale.
Sigur, dacă te gândești la această secțiune din punct de vedere pur matematic, cam strici corola de minuni a lumii. Însă acest număr Phi stă în spatele unora dintre cele mai iconice imagini din lume.
Phi este peste tot
De mii de ani Phi a stat la baza piramidelor, a Capelei Sistine, a Mona Lisei și chiar la logoul Pepsi. Se pare că mintea noastră este predispusă să aleagă instinctiv obiecte/imagini/persoane care respectă secțiunea de aur. Chiar și modificările mici și aparent insesizabile pot face ca impactul vizual final să fie mai puternic și mai plăcut.
Probabil că numărul Phi nu ți se pare cunoscut dar dacă te uiți la imaginile de mai jos, parcă ți se aprinde puțin beculețul și dacă vom spune și ”Șirul lui Fibonacci”, deja credem că se vede o geană serioasă de lumină.
0, 1, 1, 2 și așa mai departe
Șirul lui Fibonacci este un șir în care fiecare număr este suma ultimelor două numere: 0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89, 144, etc.
Șirul lui Fibonacci respectă secțiunea de aur și poți să înțelegi de ce dacă reprezinți grafic ideea lui Phi. Dacă preiei diagrama de mai sus, inserezi un arc de cerc în fiecare secțiune și iei primul arc de cerc, vei crea prima curbă a Spiralei de aur (da, natura are o obsesie auriferă!). Spirala de aur îți este probabil mult mai cunoscută: cochilia de melc, galaxii, chiar și uraganele fotografiate din satelit.
De ce vorbim despre Spirala de aur?
Pentru că cel mai recent proiect de identitate vizuală (pentru o agenție imobiliară), varianta preferată de client (și de noi, de altfel!) a fost cea care se baza coincidental pe proporția de aur. De ce? Explicația mai jos:
În imobiliare vorbim despre spații – spații unde îți creezi un cămin, o afacere sau unde visele tale prind formă. Acest logo se bazează astfel pe această idee.
Folosind forme geometrice simple și bazându-ne pe Dreptunghiul de Aur, am creat un vizual dinamic care introduce privitorul într-un loc ideal care poate fi ”mobilat” cu imaginația sa. Impresia creată este astfel una de posibilități, de nelimitare, de mișcare.
Stabilitatea elementului vizual transmite instant sentimentul de încredere și experiență, iar modernismul formei este contrabalansat de fontul proaspăt, ieșit din tipare.